Deschidem ochii... E dimineata!
In cort e bine si cald, ne simtim odihniti, si totusi cand ma uit la ceas vad sters 5:30! Ce-i cu noi, hai sa mai dormim...
Inchidem repede ochii, dar mai mult ne chinuim. Vacile isi iau deja masa langa cortul nostru. Sar de vreo 3 ori din somn, ca si cum ar fi luat foc cortul. Ies afara si le zic: "Pleaca de-aici!!! Pleaca de-aici n-auzi?" Fetele rad de mine, eu is nervos si speriat, pentru ca e destul de ciudat sa auzi prin somn o vaca mancand iarba la jumatate de metru de urechea ta. Ai impresia ca daca nu iti rumega timpanul, sigur a prins de cort.
Cand atipim mai bine, Ale ne trezeste, ca trebuie sa plecam. De ce atata graba?! Ea nu mai poate dormi ca se duce la vale, aluneca pe izopren.
In sfarsit dupa mult chin, pe la 9:30 iesim din cort si incepem operatiunea de decolare.
Ne spalam, mancam, strangem cortul.
Hainele spalate, in loc sa se usuce, sunt mai ude.. Bineinteles, roua si alti factori care influenteaza cauza, sunt eu fortat sa gandesc eu la prima ora a diminetii, si sa le imbrac asa.
Fetele se simt bine, nu acuza dureri musculare, doar arsuri de piele. Asta-i bine, dar mai vedem pe drum. Incercam sa plecam cat mai repede, vremea e buna, ceata diminetii s-a risipit si parca nu vrem sa ne arda soarele la fel ca ieri.
Cortul nostru amplasat strategic dupa tufe, nedetectabil din sosea, la km 39km de Campeni.
La 10:30 suntem pe drum. Lasam in urma gradina cu troita de la 1936
Astazi vrem sa ajungem la Certege, sat din judetul Alba, situat la 10km de Campeni, si o altitudine de 950m.
Desi nu are nici o importanta turistica, (pe unele hati nici nu apare), cu numai 75 de locuitori in anul 2002 (conform Wikipedia), uitat de lume, dar nu si de Dumnezeu, acest nume a fost impulsul calatoriei noastre. Scanteia! Nu mi-ar ajunge blogul asta sa explic de ce...
Aici s-a nascut si a copilarit Iosif Trifa , un simplu preot pentru unii, un trimis al Cerului pentru noi.
E inceputul unei frumoase zile de miercuri, suntem trecatori la pas prin locuri frumoase, si avand la orizont dorinta de a ajunge intr-un loc mult dorit. Ce poate fi mai minunat?! Starea noastra interioara e la cote maxime. Asa si trebuie, pentru o noua zi de incercari. :D
Soseaua urca usor, pe malul Ariesului. Cand prindem cate o coborare, ne ducem tare, cat ne tin caii nostri incarcati... Si se-ntind roibii la drum... Asfalt, cauciucuri subtiri, sapcile incep sa se ridice de pe cap... semn ca depasim limita de viteza :p. Nu ne permitem sa pierdem sepcile noastre ce ne apara de soare, ploaie, si ne definesc ca si echipa :) Imi zboara insa tricoul care il tineam pe ghidon la uscat.
In sate o lasam usor, si intrebam de magazine. La noi la tara, magazinele si barurile sunt la fiecare poarta. Aici, daca nu esti atent ai iesit din localitate si nu-ti dai seama care-i magazinul din centru. Asa reusim sa trecem printr-o localitate si ratam Pit-stopul. La urmatoarea suntem cu ochii in 4.
Cumparam suc si inghetata in Muncelu. Abia am plecat dar facem pauze dese, discutam, admiram si ne odihnim :D
Intram in Baia de Aries, o localitate "de aur" pe timpuri, inca de la 1400. Acum e in paragina, de cand exploatarea miniera nu mai functioneaza. Trecem pe langa un indicator spre o manastire. Nu-i in program, nu intram. Dupa cateva curbe manastirea se vede in zare pe un deal. Destul de aproape, totusi mergem mai departe.
Mergem usor admirand locurile si personajele ce ne ies in cale. Desi suntem pe sosea, salutam destul de des oameni care grabiti cu treburile de dimineata ridica privirea din pamant si se uita dupa noi.
Intr-un colt al acestui peisaj se aduna cativa nori negri.
Oprim iar la un magazin pentru realimentare.
Cand sa plec, intreb vanzatoarea, o doamna tanara, cum e drumul spre Rosia Montana. Prima varianta a traseului, schitata de mine in iarna includea si acest loc. Am renuntat pe parcurs la idee, desi inima mi-a ramas la biserica din Geamana a carui turn iese din lacul de decantare si la urcarea ucigasa pana la 1300m pe marginea uriasului crater al exploatarii miniere.
Femeia ne spune ca drumul de care zic eu e aproape imposibil de trecut cu bicicletele noastre, (din cauza diferentei de nivel, pana pe cele doua varfuri banuiesc). Asa ma gandeam si eu. :D Ne da o varianta mai simpla de acces in Rosia Montana, pe un drum asfaltat, dar care tot nu se poate incadra in planul nostru. Ii multumim si suntem gata de plecare. Iese si ea din magazin sa vada mai bine bicicletele si fetele (Ale era afara). Acum ne intreaba ea amanunte, fiind foarte incantata de noi.
Dupa ce ii povestim de unde venim, trebuie sa ii explicam spre unde mergem. Eu evit sa ii spun Certege. (Stiu de cand ne ratacisem cu masina, putini din Campeni stiau ca exista un asemenea sat la doar 10km). Pana la urma insista sa stie unde mergem din Campeni asa ca ii spun.
"De acolo... urcam la Certege, e un sat mic mai sus..."
"ioiii ma...!!!!! Si eu sunt din Certege!!!!"
Deacum ne punem pe povestit... Noi mergem la parintele Iosif... Ea e dintr-o familie cu 10 copii, statea putin mai jos de casa parintelui. Ne mai zice din amintirile pe care le are cu alti ostasi care veneau demult pe la ei prin sat... si sa mergem sa luam balmus de la mama ei... (ceva facut din lapte).
"No.. fain ma!!!" exclama mereu femeia dupa ce povesteam noi...
"Sa va intoarceti pe aici sa-mi povestiti..."
Nu ne intoarcem pe acelasi drum, avem si alte locuri frumoase de vazut. Ne oprim in Beius!
"No ma.... si mai fain ma....!!!!"
Noi suntem foarte incantati, chiar ne gandim ce inseamna sa te intalnesti cu cineva de niciunde, pe care nu-l cunosti si totusi sa-l cunosti atat de bine. Trebuie insa sa ne despartim.
Plecam cu multe urari de bine...
No fain ma... ne-am realimentat din plin cu buna dispozitie, curaj si dorinta de a ajunge la sfarsit. Pentru asta merita sa pleci de-acasa... Da-i la pedale echipa!
Mai facem un kilometru, doi... Se aud tunete si apar fulgere, tot in coltul din dreapta al pozei.
La iesire din localitate, trecem pe langa un zid de piatra... Dupa zid se vede o manastire. Strig la fete sa se intoarca. N-avem ce pierde daca ne oprim juma' de ora.
Ne oprim fix in poarta manastirii si stam asa, nedumeriti. Oare sa descalecam?!? Ne gandim ca echipamentu nostru nu e in ton cu asezarea. Ok.. pana ne dumirim, privim din poarta si ramanem placut surprinsi.... Uau.. ai vazut brazii, ai vazut iarba... Totul este deosebit de aranjat. Undeva in planul doi, calugarii strang fanul de zor. In spatele nostru apare unul si ne spune sa intram. Eu inca ezit, dar daca zice el.. Ne spune ca pe poarta o sa treaca tractorul, si ne arata unde sa punem bicicletele. Nu-i problema, el intelege ca daca suntem pe drum, avem imbracaminte de drum.
Ne plimbam prin curtea imensa si incercam sa cuprindem cat mai mult cu privirea. Intram in vechea manastire micuta, primul lacas de aici. Totul este plin de liniste. Putini calugari pe afara, fiecare are treaba lui, si nu pare nimeni deranjat de noi.
Incepe potopul. Din pacate suntem in partea opusa fata de bicicletele noastre si pana la ele ne uda bine. Folosim pentru prima data echipamentu de ploaie... acoperim si bagajele.
Calugarii au pus fanul la adapost... si ne cheama sa stam cu ei sub acoperis. Apa e multa, jgheaburile de pe acoperis nu mai fac fata. Eu sunt optimist.. daca vine tare, se duce repede. Mai schimbam cate o vorba cu calugarii... Toti sunt tineri, glumesc intre ei... se spala in ploaie...
Le spunem unde mergem, ce planuri avem, cand unul ne zice ca deacum ploua toata saptamana!!!
Mi se pune un nod in gat instant si involuntar. Adica daca zice omul asta, sunt mari sanse sa aiba dreptate. O data pentru faptul ca e din partea locului si stie cum merge vremea pe aici de obicei, dar mai ales, e calugar si cum ploaia vine de Sus, au ei vreo legatura.
..."Am vazut pe internet" adauga el.
Ooo pai asa zi prietene... si inima imi bate iar normal Lasa ca stiu eu cum e cu prognozele astea...
Ploaia se mai linisteste.. adica acum cade de sus in jos... nu pe orizontala.
Calugarii se duc la treburi. Suntem intrebati de unul, daca ne-am udat. Putem sa dormim acolo la ei, au camere, mai ales ca ploua toata saptamana ne indeamna sa ramanem cateva zile. Eiiii... iar nu ne intelegem! Ii spun ca eu sper sa stea si sa ajungem azi in Campeni. Sa ramanem aici ne-ar da planurile total peste cap. Eram deosebit de confuz. Calugarul o tine pe-a lui... Daca are dreptate?!? Eu n-am luat in calcul ca ar putea sa ploua chiar o saptamana intreaga!
Fetele se duc sa schimbe hainele ude intr-o camera, eu iau haine pe mine afara, m-am gandit sa nu fac prea mare deranj. Calugarul vine si ma intraba daca mancam. Stie ca mancarea lor de post nu prea ne ajuta la pedalat, dar ne-o ofera cu placere. Iar nu vreau sa-i deranjez, dar accept :D Sunt dus in camera fetelor... vom fi chemati la masa. Nu mai apuc sa zic nimic, desi sunt destul de dezorientat si nu prea inteleg felul lor de a proceda.
Coboram... Masa e pregatita... Intram in sala de mese.. suntem numai noi 3 si un baiat cam de varsta mea. Nu prea vorbeste el.. dar usor usor... E din Bistrita, si vine des la manastrie aici. Mancarea e foarte buna. Desi nu ne era foarte foame, imi dau seama ca pana in Campeni am fi fost lesinati. Calugarul care a fost insarcinat cu servirea noastra vine din cand in cand si ne intreaba ce mai dorim... daca mai vrem, si asteapta retras langa masa comanda. Imi dau seama ca doar in filme la restaurante mai vezi dinastea, si ca in Romania n-am intalnit asa ceva. Mancam si cirese ca desert, multumim... Baiatul din Bistrita, ne spune sa lasam totul asa ca se supara tare "chelnerul" nostru daca strangem masa. Asta e treaba lui.... Bine.. dar totusi...
Intram si la magazinul bisericesc. E destul de bine aprovizionat... si trece mai bine de jumatate de ora rasfoind carti, albume... Ploaia sta un timp... iar porneste... iar sta... E timpul sa o luam din loc. Afara vorbim cu prietenul care ne-a chemat inauntru la adapost si la masa. Se asigura ca am mancat bine. Eu incerc sa ii explic oarecum ca pe langa faptul ca am mancat si suntem gata de drum, ceea ce am vazut aici e... " mai rar".
Povestim mai multe....
Manastirea s-a reinfiintat dupa 1994, toti calugarii sunt tineri, multi din ei fiind Brasoveni. Niste detalii despre istoric si lucrarile de aici (inca fiind in constructie noua biserica).
Asa e la ei... nu imi da mai multe explicatii, despre atmosfera din incinta manastirii lor, desi incerc sa aflu. Vine si calugarul chelner... El e din Brasov, de pe strada cu Ale. Super! Mai radem, glumim...
Iese soarele.
A doua oara pe ziua de azi trebuie sa ne despartim de cineva drag... Mai mult decat locuri si ziduri, ....oameni. Se vor ruga pentru noi sa ajungem.
Iesim pe porti... Aceasta a fost manastirea Lupsa! Un han la raspantii de drum cu mai multi samariteni, si nu vorbesc aici despre mancarea din boabe de naut...
Desi imbracati in negru acesti oameni dau viata Bisericii...
Desi imbracati in negru acesti oameni dau viata Bisericii...
Dupa 2 ore, la 14:30 suntem iarasi pe drum. Asfaltul ud, dar cald ne indeamna sa apasam tare pe pedale.
Drumul urca si coboara lin pe malul drept al Ariesului, ducandu-ne prin cateva localitati din ce in ce mai pline de oameni, masini si zumzet.
La ora 15:30 intram in Campeni - Capitala Tarii Motilor.
Trecem de intersectia cu Abrudul, si apoi podul peste Aries al mocanitei. Se vad constructiile din Campeni.
Acum ca am mancat la manastire, planul s-a schimbat si nu ne mai ramane decat sa facem cumparaturile din oras. Vedem un magazin Profi, vrem sa intram, dar e inchis pentru moment, pana de curent. Facem doar poze, ca si cum n-am mai vazut magazine dinastea mari. Gasim in drumul nostru piata. Cumparam rosii si nectarine. Fructele o punga plina... (noi banuim ca vanzatoarea a pus mai multe) nu ne ramane decat sa mergem cu ea agatata in coarne si sa mancam tot drumul.
Ajungem in centru. Facem un tur, in cautarea altor magazine, si pentru a admira locurile.
Primaria Campeni cu statuia lui Iancu
Ajungem la o terasa, vrem sa stam si noi, dar e plin... Mergem pe colt la un Orange, Jeni trebuie sa isi ia credit, ca sa poata lua legatura cu cei dragi :p Si la Orange pana de curent... normal, orasul fiind mic se ia la tot odata. Asteptam mult si bine, dar no problem. Mancam nectarine, aranjez mai bine bagajele, pentru ca urmeaza iar offroad...
Trece prin fata un convoi de vreo 10 masini echipate cu tot ce trebe pentru o expeditie in apuseni. (E vorba de baietii astia, o sa urmaresc site-ul sa vad cand apare tura lor din romania).
In sfarsit.. avem credit, ne intoarcem la terasa, singura terasa din oras! Gasim loc, bem sucul cu gheata,.... ne uitam la oameni... plecam.
Suntem pe strada care pleaca din centru orasului si urca pe parau la deal pana la Certege.
Gasim repede o toaleta civilizata, cu ajutorul unui paznic de la o banca, nemaitrebuind sa ne intoarcem pana la benzinaria de la intrare din oras.
Si suntem pe drum. Ca sa ajungi la Certege sus pe deal, trebuie mai intai la iesirea din oras pe ulita aceea ingusta, sa treci printr-o comunitate aparte ce convietuieste in aceste locuri impreuna cu motii bastinasi, cine stie de cand. Ne facem ceva probleme gandindu-ne la asta, dar mergem inainte. Nu sunt probleme insa, urcam usor... ii salutam pe toti, caci aici toti sunt in drum. De la copiii mici pana la cei mari stau pe drum impreuna cu gainile. Nici n-ar avea cum altfel, usile bordeilor se deschid direct in ulita.
Trecem de toate cu bine, si incepem urcarea serioasa, pe la umbra, presarata cu multe opriri pentru hidratare si odihna. Pe drum aproape nimeni. Jenic e mereu inaintea noastra, care mergem mai greu. Dar oricat ar fi de greu urcusul, nu-i nici o problema, cunoastem drumul pana sus si cu fiecare pedala ne dam seama ca suntem mai aproape.
Trecem de pasravarie, si le spun fetelor ca bun ar fi sa mancam un peste pe gratar. Ne intalnim cu un om, fetele il saluta si se duc inainte. Eu raman sa vorbesc, vrand sa il intreb de pastravul din iaz. Imi spune ca se poate cumpara, si eu raman la gandul ca o sa cobor dupa peste, dupa ce montez cortul. Apoi ma intreaba toate cele.... Omul isi da seama ca mergem la "popa Trifa", ca na.. alti turisti pe aici nu mai vin. Incepe sa imi povesteasca tot ce stie el legat de subiect. Satul e rupt de lume si nu mai are nici o sansa in ochii omului. Poate doar daca mai venim noi pe aici ar putea sa sa schimbe ceva. Incerc sa ii explic, ca asa-i, dar totusi noi venim cu bicicleta nu venim cu Land Roveru'. Prea multe nu putem noi sa schimbam. Omu totusi e convins ca putem: "doar vorba aia, din Certege pana in America ostasii s-au raspandit." Imi vine sa rad de ce informat e omul, si nu vreau sa-i iau raza de speranta.
Ma informeaza ca saptamana trecuta au fost sus la casa, zeci de masini.
Pai asa-i ma nene, se poate!!!
Plec cu urari de mai bine pentru satul lor.
Panta e din ce in ce mai mare si recunosc pe partea stanga cararea ce se desprinde din drum si urca pe scurtatura la casa parintelui. Noi o sa urcam pe drum, dar trebuie sa ne oprim neaparat. Suntem inainte de catararea finala si meritam o pauza.
Scoatem si ceva dulciuri, stam la povesti pe puntea de lemn.. cand ma aplec sa iau ceva si.. aparatul foto sare din buzunarul rucsacului.... Balllbac... baaaallbac.... e in apa!! Il scot, scot si bateriile si o cana de apa din el. Pun cardu deoparte, sper sa ramanem cu pozele de pana aici, si asta e. Viata merge inainte.
Mergem cand pe biciclete, cand pe langa... mai avem putin. Nu pot sa nu ma gandesc la aparatul foto. Cu ce mai facem poze deacum inainte?
La un momendat, pe fondul celor intamplate, intrebarea capcana vine din partea mea pentru fete: "Si daca, noi ajungem sus si vedem ca mai sunt frati de la Simeria, ce facem? Ne intoarcem in Campeni?" ;))
"Pot sa fie si cu Iehova... cine mai coboara?!" zice Ale! Ne amuzam bine. Asta da model de ecumenism. Mai mult de-atat...: dragoste frateasca. Dragostea vine pedaland, am putea spune asa.
Si daca tot veni vorba, trebuie sa prind aici un episod care mi-a ramas pe suflet. Am plecat in tura asta cu o mare dezamagire: Cand am auzit ca anul acesta o sa se faca doua intalniri la Beius, in date diferite, mi s-a parut ca nu o sa mai putem sa ne realizam planul nostru. Nu stiam efectiv ce sa facem. M-am gandit la mai multe solutii dar, nici una nu e cum ar fi fost daca adunarile se faceau impreuna. Asa ca am facut un compromis si pana la urma am plecat in tura asta... pe pe urmele de acum o saptamana.
Printre copaci se vede casa... suntem Acasa.
La ora 19:00 dupa fix 2 ore de urcat, intram pe poarta.
In caldura soarelui spre asfintit, suntem in sfarsit Acasa.
Vorbim si cu vecinii....
Nu e nimeni la casa. Nu-i problema... n-am venit sa gasim pe nimeni... am venit sa ne regasim pe noi.
Intindem tot ce avem ud la uscat pe iarba....
Ma duc la vecini dupa apa, si uit sa ma mai intorc, chiar daca fetele au pregatit masa si foamea era mare.
Povestesc cu cei doi batrani. Ei sunt mirati de noi, eu sunt mirat de ei. Ne intrebam pe rand una alta. Intre timp incerc sa desfac aparatul cu niste surubelnite de la nenea. Nu merge. Un baiat de clasa a 9-a iese din casa si ma ajuta el.. usor cu multa rabdare si cu un varf de cutit il desfacem. Tragem de el... il suflam, il stergem, il aerisim, numai sa se usuce.
Vine si mama baiatului de pe undeva din labirintul de gradini si eu trebuie sa repet povestile noastre in linistea amurgului... Cu mare placere, pentru acesti minunati oameni!
Mancam bine cu gandul la pastravul la gratar.... Sunt bune si conservele noastre cu ton. Montez cortul. Mama cu baiatul ei se duce la casa lor din jos. Nu aveam s-o mai vedem maine, si cum Jenic nu vrea sa ramana in munti sa faca, casa cu ficiorul, s-ai ajute la treburi, ne luam ramas bun. "Ioiiii bata-va norocul maaaa!!!"
Ducem bicicletele pe prispa casei, la adapost de norii grosi care ne dau tarcoale de ceva timp. Din cand in cand vorbim peste gard cu vecinii. Ne ducem si ne spalam la ei la apa... Le-au venit animalele de la pascut si acum sunt ocupati.
Inainte de a intra in cort ma uit de jur imprejur. (Nu continui cu descrierea zonei, pentru ca ar fi inutil.) Intreb pe batranica uitandu-ma la nori, daca o sa ploua la noapte. Se uita si ea... se gandeste si zice:
"Nu, pana dimineata nu ploua!"
Nu stiu de ce a zis-o... poate chiar stie.. sau poate doar asa, pentru noi.
Oricum Multumim!
Noapte buna
Nu s-a inoptat bine dar intram in cort....
Dizolv in bidonasul de la bicicleta plin cu apa rece de izvor, 3 coldrexuri, si bem cu totii de sete si ca sa ne fie bine maine. Lucrul asta l-am facut in fiecare seara, si il facem de fiecare data cand mergem pe munte.
Scriu jurnalul si apoi gata inchid lumina, ca sa auzim greierii :p
Dist: 46 km
Moving Time : 4:11 h
Stoped Time : 4:11 h (ce coincidenta!!)
Max Speed : 39.0 km/h
Moving Average: 10.9 km/h
Overall Average 5.5 km/h
Total Ascending 650 m
Max Elevation 970 m
Curent Elevation 970 m
Liniste... Noapte buna Certege!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu