Marti 15 iunie 2010
O zi normala incepe cand suna ceasul...
Problema e ca nu am putut sa dorm. Atipeam si ma trezeam imediat... Prin minte imi treceau tot felu de scenarii urate, din cauza oboselii. Visam ca dimineata cand ajungem in gara trenul nu exista. Eu ma interesasem numai pe net, la gara nu am mai avut timp sa ajung, si stiam ca mersul trenurilor mai are unele probleme. Cand in sfarsit am reusit sa ignor asta, a sunat ceasul.
2:30 - E gata... incepe! Ma dau jos din pat cu frica... Stiu ca am facut o rugaciune... dar daca stau bine sa ma gandesc, nu mai stiu cand.. inainte de a adormi sau acum cand m-am trezit. O sa fie bine
O trezesc pe Ale... Hai sa mergem... Si Jenny e in picioare...
Ne pregatim repede si in jumatate de ora iesim din casa.
Cobor bicicletele pe scari (nu mai incap in lift)... si imi rup mainile. Sunt 3 bucati incarcate. Nu stiu ce impresie au avut fetele cand au urcat prima data pe bicicletele cu bagaje, dar eu ma simteam ca pe o motocicleta BMW. Am aprins luminile si coboram usor spre gara. Mie nu-mi vine sa cred ceea ce facem. Fetele nici atat! Afara e racoare... perfect. Ne oprim la bancomat sa scot bani.
Ajungem la gara. Avem timp suficient, totusi ma grabesc... Dureaza destul de mult ca un baiat sa ia bilet in fata mea. In sfarsit cer si eu 3... prezint carnet de elev, de student... "Vreau si pentru 3 biciclete, bilete". Doamna cauta daca e tren cu vagon de biciclete (normal ca nu era... asta am verificat si eu pe net, dar o las pe ea sa se desfasoare...)
"Nu are vagon de biciclete!"
"Si eu ce fac?" intreb ca si cand nu sitam ce am de facut.
"Mergeti si o sa va dea bilete controlorul in tren"
Ok..
Urcam bicicletele pe peron
4:00 - Vine trenul... de data asta fara intarziere, pentru ca de aici pleaca: Brasov - Cluj. E gol..
Ochesc ultimul vagon.. nici nu ma uit pe bilet sa vad ce locuri avem... unde il gasesc pe nenea controloru'. Ii explic problema noastra S-a schimbat la fata instantaneu si ca si cum am vrea noi un lucru imposibil si el ne-ar face o mare favoare, ne-a zis sa urcam in ultimul vagon si mai vedem noi in tren. Normal ca mai vedem, nenea. Eu eram pregatit sa fac fata oricarui raspuns dar totusi am lasat-o asa cum a zis el... sa creada ca noi am pus botu' ce mare favoare ne face. Urcam bicicletele... asezam 2 frumos ca sa nu incurce pe nimeni.. a 3-a nu mai incapea. gentile erau destul de mari.. era destul de greu sa le dau jos... sa duc bicicleta pe holul de la intrare ar fi fost urat ca trebuia sa stau s-o pazesc. Orcium trenu e gol si deocamdata nu incurcam pe nimeni. Vine nenea, ca sa vedem... Imi zice vreo doua variante de asezare a bicicletei.. nu merge. Baiat de treaba imi zice s-o ridic peste 4 locuri. Asa am si facut.
Putem acum sa stam linistiti cu bicicletele langa noi.
Acum sa vedem ce mai avem de vazut. Il rog cum e si normal sa imi calculeze cat trebuie sa dau pentru biciclete. Ehe.. e greu.. e ilegal ceea ce facem noi, daca il prinde pe el controlul?!. Bun hai sa zicem ca-i asa cum zici nenea... de la casa mi-a zis ca imi dati dumneavoastra bilete.
"Nu, trebuia sa va dea ea de la casa. Eu nu am cum sa va dau!"
A ramas iar ca vedem mai tarziu si a plecat. Era clar ca vrea ceva... doar ca vroia mai incolo, in caz ca vine un supracontrol sa un cada el prost ca a luat bani de la noi.
Iarasi bine... vedem mai incolo... Fetele adorm pe rand... Se mai trezesc sa se imbrace, destul de racoare in tren. Inca e noapte afara... mergem de destul timp, si cand recunosc o gara imi dau seama ca nici n-am iesit din jud. Brasov. Cu primele raze de lumina, ma ia si pe mine somnul... Vreau sa mai rezist, sa vad peisage :p Peisagele din tren sunt mai frumoase, mai ales ca nu mergi toata ziua cu trenul (fetele n-au fost niciodata pe o distanta asa lunga), si in Romania noastra trenul trece de obicei prin "fundu' gradinii". Cum romanii considera ca fata e la sosea, si ea trebuie sa arate bine... din tren vezi tocmai cealata "fata", ascunsa. Zuperr!! Totusi ma gandesc ca fetele pierd ceva cu adevarat frumos: Rasaritul!
Medias... Copsa Mica... Blaj... imi dau seama de ceva naspa. Trenul asta nu mai face ca cele de demult... taca tac... taca tac.. o fi schimbat sinele de cale ferata, sau s-o fi schimbat formula ariei la rotile de tren aia cu pi r patrat.
Acum ca e lumina si m-am lamurit ca trenul merge spre directia buna :p , adorm si eu.
Sunt trezit de nenea controloru'. Ne-am apropiat de destinatie si trebe sa platim... il intreb cum facem... incepe iar sa imi explice ce risca el pentru noi.. si cate sacrificii face.
Ok, am inteles... ia 20lei.
E multumit, si om de treaba cum e el, ne invata ce sa facem in caz ca vine supracontrolul:
"Ei or sa vrea sa va dea amenda si voi ziceti ca nu mai aveti nici un ban la voi"
inca o data OK!
(in mintea mea: s-o crezi tu ca eu iti dau bani tie si tot eu platesc amenda. Stiu eu ce sa zic: n-ati vrut nici unul sa imi luati banii legal, cu bilet: nici la casa nici in tren)
Il mai intreb ce urmeaza inainte de Aiud.. sa stim si noi cand pregatim bicicletele de coborare: Teius.
Ne apropiem de munti... incep sa se vada Apusenii. Gata, suntem in picioare! trecem de Teius si in zare apare Aiud-ul.
Suntem la fereastra! La marginea orasului pe o rapa apare BISERICA! (apoi, acasa am aflat ca rapa se cheama''rapa robilor'') Le-o arat si fetelor. Nu stiu prea multe despre ea, dar stiu ca e construita cu acelasi gand, care pana la urma ne-a pus si pe noi pe drum: Spre slava celor care s-au jertfit pentru binele nostru si gloria lui Dumnezeu in aceasta lume. E sigurul loc pe care vrem neaparat sa-l vizitam in Aiud.
8:00 - Coboram
Gara Aiud
Aici nu stam mult. Montez GPS-ul... si dam drumul la toate instrumentele de masurare :D
Plecam. Suntem in la inceputul calatoriei noastre. E dimineata, lumea aici abia s-a trezit. Mergem spre centru, si la un moment dat facem stanga, trecem pe langa o piata unde e populatie destula... noi ne simtim destul de bine.. atragem destule priviri. :D Intram printre niste blocuri... nici urma de drum asfaltat sau de alei.. fetele nu prea au incredere ca mergem bine... Eu da.
Iesim la marginea cartierului exact langa biserica, sus pe marginea gropii - cimitir. Inchisoarea nu stiu unde se afla exact, (si oricum nu avem timp s-o vizitam)... pe langa sunt numai blocuri, dar din cate imi dau seama si banuiesc aici doar se aruncau cei care nu rezistau conditiilor din inchisoare. Mi-a placut de cand am vazut prima data arhitectura Bisericii. Te infioara. Ceva mai profund nu cred ca se putea. Cine nu prinde superba metafora arhitecturala, tind sa cred ca nu-i roman.
Manastirea Rapa Robilor
"La Aiud, loc de intemnitare si exterminare, comunistii au ingropat, in cimitirul denumit de localnici «Rapa Robilor», elita rezistentei romanesti. Inmormantarea detinutilor se facea noaptea, pe intuneric, fara sa li se puna cruce la capatai. Aici, unde mortii sunt neidentificati, de multe ori azvarliti in gropi comune, numai crucile acestui monument le vor veghea somnul"
Poarta o gasim inchisa. E prea dimineata. Nu putem sa vedem decat pe afara, si totusi pentru mine e deajuns, si parca imi doresc mai mult ca niciodata sa ajung dincolo - in cimitirul din Mizies.
Plecam... eu inca meditez la minunata intamplare: inceputul si sfarsitul calatoriei noastre.
Ne indreptam spre centru. Aiudul e mic.. in 5 minute traversam un pod pietonal peste un paraias, si intram in atmosfera unui oras adevarat. Trecem de o biserica mare Ortodoxa si ne oprim la portile cetatii Aiudului.
3 biserici : Ortodoxa, Evanghelica Lutherana, Reformata Calvina
Cetatea Aiudului - secolul XIV
Intram pe poarta principala. Cetatea - de fapt fortificatiile bisericii Lutherane, odata cu trecerea timpului au adapostit diferite bresle si forme de organizare. In incinta e si un muzeu de istorie in fostul palat princiar. Nu stam mult.. facem un tur de cetate si doar cateva poze ruinelor.
intrarea in biserica
muzeul
Lasam cetatea. Soarele e sus pe cer.
Din centru luam directia noastra, si ne indreptam spre iesirea din oras.
Oprim la un magazin sa cumparam sucuri. Aici vanzatoarea e impreuna cu un barbat.. si ma adresez lui, intrebandu-l daca e sofer si daca stie drumul spre Campeni, prin Ramet... Imi zice ca nu se poate, nu exista. Bun.. m-a lamurit..
Doamna ma linisteste, confirmandu-mi ceea stiam: Exista drumul, mult de urcat... neasfaltat si lung. Ma bucur pentru veste.. lucrurile se potrivesc asa cum le-am planuit de acasa. Le spun si fetelor care asteptau afara cu bicicletele. Entuziasmati plecam mai departe.
Iesim din Aiud.. se termina gropile, incepe drumul adevarat
Dupa o ora de la coborarea din tren eram deja la drum intins, ne grabim, azi avem mult de mers. Cu fetele nu e chiar asa intins... cum imi imaginam, e presarat cu multe pauze... dar nu-i nimic. Hotaram impreuna sa punem pentru prima data masa, adica intindem izoprenul de la cort.
Avem si desert dupa masa... tot felul de dulciuri.
Intre timp eu vorbesc la telefon cu varul Pet si apoi leg suplimentar gentile lu Ale. Povestea cu seturile de genti pe care le avem pe biciclete e lunga, si nu as vrea intre timp sa le pierdem cumva pe drum. Setul albastru l-am luat din Kaufland la sfarsitul sezonului trecut la reducere 9.99lei. Nici nu stiam pe atunci ca o sa am nevoie de el. Le-am luat de ieftine ce-s. (o pereche buna, de firma e peste 200lei) Acum o saptamana am luat al doilea set tot din Kaufland, cu 40lei (inceput de sezon) si le-am montat pe bicicleta mea. Am cautat ceva mai bun la magazinele de specialitate, dar nu aveau pe stoc. Daca ma tin ieftiniturile astea tot drumu asta... eu le pun in vitrina... dar pentru asta trebuie sa le mai leg cu sfoara, preventiv.
Jenic are pe portbagaj, cortul si sacii de dormit introdusi in mod original in pungi de Carefour, anti ploaie.
Strangem totul si plecam. Drum intins, dar ne orim peste doar cateva minute sa luam apa proaspata de la una din ultimile case care sunt la sfarsit de sat. Pana ajungem in Ramet mai avem mult. Vedem o fantana acoperita intr-o curte mai aranjata fata de celelalte... strig daca e cineva.. nu raspunde nimeni.. desi era o masina la poarta, si poarta deschisa. Umplem bidonasele, tot ce avem si multumim de apa. Intre timp fetele vorbesc pe acasa cu frati / surori ca s-au trezit si trebuie sa-i anuntam ca suntem bine. Eu mai iau informatii de la diferiti trecatori... De cand m-am dat jos din tren am salutat pe toata lumea cu care am vorbit cu Buna Ziua! toti imi raspundeau Buna Dimineata.. si mi se parea foarte ciudat. Realizez ca intradevar, la unii e abea dimineata.
Lasam casele in urma si intram in padure.. Drumul urca usor, usor printr-o padure frumoasa.
E umbra.. totul perfect. Stiam ca undeva o sa ajungem deasupra nivelului acesta de vegetatie si n-o sa mai avem umbra, de asta eram foarte multumit de conditiile date de natura. Fetele nestiind ce inseamna urcare grea si soare mult se plang ca-s gata obosite. (mai ales Ale) - What?!?! nici n-am inceput sa pedalam si e greu...?!?! Nu-i nimic. Aplicam tactica incurajarii constante. Dupa fiecare curba sunt intrebat daca mai e mult, eu raspund de fiecare data ca nu, imediat ajungem! Masini trec din ce in ce mai rar pe langa noi. Trei persoane dintr-o duba de curier ne incurajeaja si baga claxoane. Multumim baieti. Asta le place si fetelor.. sa fie incurajate. Trecem prin multa padure.. deja nu stiam pana cand o sa mai zic ca mai e putin. Padure, cand curata, cand murdara.. dupa cum au lasat-o oamenii.. dar in general o zona frumoasa. intr-o mica poenita pe marginea drumului, un complex cu cabana si casute.
Propun fetelor sa ne cazam la acest mega complex turistic dezafectat, dar refuza :P E abea 10:30
Observ ca de o bucata de vreme, ori Ale a slabit ritmul, ori Jenic accelereaza :D Se duce in fata pana nu o mai vedem.. apoi ne asteapta sa vada daca mai venim. Nu-mi prea place... De gresit drumul n-are cum sa-l greseasca, dar nu-i bine asa. Imi vine mereu sa-i strig sa stea langa noi, dar daca fata vrea sa mearga repede, de ce sa-i stric avantul. Lu Ale nu-i zic nimic... doar "Tine turatia iubi.. tine turatia" :)))) Ea imi raspunde elegant: "Nu ma mai coordona, ti-am zis!" (Faza asta am auzit-o in parc in Brasov.. un tata isi invata fetita de cativa anisori sa mearga pe bicicleta, si ea nu vroia coordonata).
Cand ne depaseste cate o masina, ma duc dupa ea, ca sa o ajung pe Jenic din urma. Nu c-ar fi asa de periculos sa mergi singura printr-o padure cu bicicleta ziua in amiaza mare.. dar de acasa am primit multe incurajari de genul asta: Aveti grija.. oamenii sunt rai... Sebi, o sa fii singur cu ele!
Bun se repeta de cateva ori chestia asta. Uneori raman in urma sa fac poze si apoi alerg cat pot sa le ajung.
In rest, mergem usor, ne oprim, admiram copacii, florile, hai ca nu mai e mult
Iesim in sfarsit la lumina. Privelistea care incepe sa se contureze, inca de jos, de la limita superioara a padurii, spre culmile pe care urca drumul, e uimitoare.. dar pentru asta mai avem de urcat, poate mai greu ca pana acum.
Cand nu se mai poate fetele se dau jos si imping la biciclete, eu incerc sa nu-mi fac probleme mari pentru asta, desi eram constient ca zilele urmatoare o sa avem parte de mult mai mult.
Intalnim indicatorul european, aflam ca suntem in judetul Alba, comuna Ramet, si ca Dumnezeu ne-a binecuvantat cu adevarat, de putem sa vedem toate astea. Bun, nici o casa la orizont... dar o sa fie. Acum, chiar ca mai e putin.
In stanga incepem sa vedem de la inaltimea la care am ajuns o parte din cheile Rametului Pe deasupra lor vom merge noi.
Intram in sat. Doar cateva case. Peste toate dealurile care le cuprind, ma uit si casele poti sa le numeri pe degete. Vrem apa. Prima casa, acoperita cu fan, pare c-au adus-o de la muzeul satului, si-au puso la intrare ca sa dea bine la turistii din noi (ca altii n-am mai intalnit tot drumul). E locuita, omul strange fanul cosit... dar nu coboram pana la el, mi se pare departe. Avea sa imi para rau, dupa curba ma uit in lungul drumului si nici o casa la orizont... Bine ai venit in Apuseni.
Mergem in continuare. Ajungem la o raspantie de drumuri cu 3 -4 case Un frumos indicator albastru cu stelele uniunii arata spre alt sat. Noi mergem inainte, dar observ o femeie in gradina. Las bicicleta si ma duc sa o intreb de apa.
Ne da cu placere, dar apa ei e calda... nu prea buna pentru noi... imediat mai incolo gasim apa rece, ne spune frumos cu grai specific. insist.. ca sa nu inteleg gresit, poate la ei, putin mai incolo inseamna o jumatate de ora de mers. Nu! Apa e aici imediat. Bun.. multumim... Vazand totusi ca nu avem sanse sa intalnim multa lume pe drumurile astea... mai lungesc vorba, sa aflam informatii. Stiam ca acolo jos in Chei este manastirea Ramet. Intreb, daca e mult de coborat pana la ea. Femeia mi-a zis ca ei pe jos fac jumatate de ora, pe scurtatura. Ma gandesc: Si noi probabil tot in jumatate de ora, coboram pe drum, poate 10 minute, problema e, ca ne abatem, si ca sa revenim inapoi la drum trebuie sa urcam aproape tot atat cat am urcat pana aici (550m diferenta de nivel), dar pe o distanta foarte scurta, ceea ce inseamna o panta, care sigur m-ar da gata si pe mine.Intreaba si femeia de unde suntem, cum de calatorim asa pe la ei prin sat... Eu ii explic cum sta treaba, ca vrem sa ajungem in Campeni.
La sfarsit intreb si eu de curiozitate, ca nu cumva sa ratez cine stie ce obiectiv:
"dar satul Cotorasti, (eram langa indicator) unde-i?"
"Asta-i satul!"
sunt destul de mirat: "Unde?!?! Care? Casele astea 3?"
"Da!"
Plecam. Urcam usor, si imediat gasim izvorul pe marginea drumului. Descalecam, si legam caii langa, sa se odihneasca si sa se racoreasca.
Intindem masa pentru a doua oara. Mancam si apoi ne odihnim observand orice miscare de pe drum. Masini trec o data la 15 minute. Duba de curier, se intoarce spre Aiud si ne saluta iar. Oameni ioc... Un baiat pe un scuter vechi, urca drumul. Din spate roata se vede invartindu-se oval. Important e ca merge, far pedale. Peste cateva minute se intoarce... de data asta la vale.. cu motorul oprit.
Notez pentru prima data in jurnal datele tehnice ale traseului.
E ora 13:30, pana aici am facut 25km. Putin poate la prima vedere.. Si eu ma asteptam sa fie mai multi. Totusi nu-i problema. Pana aici numai am urcat si dupa calculele mele de aici o sa coboram toata diferenta de nivel, adica 640m.
Pe drum vine un nene batran care abea merge. Are treaba lui si pare sa treaca pe langa noi ca si cand nici n-am fi. Dar cum e musai sa stam de vorba cu toti oamenii la cat de rari sunt acum, il salutam. Aflam ca merge la primarie cu treaba, si se duce...
Terminam si noi de vorbit la telefoane, strangem totul si pana sa plecam, deja omul se intoarce. Gata treaba la primarie! ....Pe aici n-o fi birocratie.
Letz' ap gou... pe cai! Urcam cativa metri pana la cota 1000m de unde numai vom cobora. Atmosfera din cadrul echipei e buna. Aveam sa fac cunostinta, pentru prima data in aceasta calatorie cu ceea ce inseamna buna dispozitie a fetelor. Aceasta forma de manifestare, vine de obicei cand le este bine (ori au mancat, ori drumul e usor sau deosebit de frumos, ori suntem la final de zi). Cel putin una din aceste conditii trebuie indeplinite, ca sa rada impreuna de nu le mai poti opri. Si asta asa deodata, acum fiind prima oara, nu stiam ce s-a intamplat (pe parcurs am studiat eu in liniste problema si am constatat cele scrise mai sus).
Drumul e deosebit. Mergem pe curba de nivel, in stanga avand valea Rametului, un hau fara fund. Peretii cheilor se ridica de acolo pana in fata noastra. In partea dreapta avem pasuni in coasta pline de flori. De cand am iesit din padure, pe marginea drumului sunt numai tufe de macese inflorite, albe-roz. Minunat.
Deasupra vaii Rametului. In zare la dreapta, la capatul drumului: Primaria
Pe aici, pe langa faptul ca sunt case ici colo, cele mai aproape de drum sunt atat de bine camuflate de copaci, incat din "viteza" bicicletei, nu putem observa mare lucru. Nici daca sunt locuite... nici daca sunt adaposturi pentru animale sau chiar case de locuit. Terenul este doar: sus jos, de aceea cand vedem doar motul de paie pus peste case ca o caciula ca din elicopter, cand doar temelia de piatra.
Vacutele sunt principalele puncte de atractie pentru copiii astia crescuti cu Milka.
Suntem in centrul satului - Vatra Stramoseasca :D De unde..., aici desi oamenii sunt cocotati pe varf de stanca, exista un intreg complex satesc socialist: Cooperativa - acum Magazin Mixt, primarie - un cub de beton, un fel de gradinita dupa locul de joaca, si alte cateva constructii ce se incadreaza de minune in peisaj. Nu ne oprim, facem poze din mers...
Tot din epoca de trista amintire cred ca au ramas si astea, si alte epave ruginite. Armata e cu noi!
Din centru coboara drumul spre vale, manastire si alte case din sat, abrupt de nu-i vedem decat 2 curbe, pe sub noi. Altadata... o sa mergem si pe acolo prin chei.
Fetele nu ma asteapta sa masor valea cu ochii si sa meditez eu la alte combinatii de trasee. Ma intalnesc cu un barbat.. mergea in directia noastra. Il intreb de traseu, si imi spune ca noutate ca de urcat o sa mai avem, pana in momentul in care hotaram sa coboram de pe culme spre valea Ariesului (avem mai multe posibilitati, prin sate diferite). Eu de acasa facusem vrianta cea mai lunga... si ma intereseaza informatii si despre celelalte. Trebuie sa coboram din drumul nostru care continua pe inaltimi, spre dreapta. Prima coborare de acest fel este imediat la iesire din Ramet. Celelalte sunt peste alte 7 sate, 7 vai si 7 dealuri. Enumera multe sate si denumiri, din care nu retin nimic. Sunt doar atent daca aud localitatile prin care am facut eu traseul. Multe sunt denumiri locale si cu putine insistente ne dam seama amandoi ca vorbim despre aceleasi locuri. Schimbam si alte impresii: Omul lucreaza ca paznic la releul de telefonie mobila pe langa care am trecut si noi, si din cauza caruia avem semnal. Ca toti cei cu care am vorbit pana acum, intreaba de unde suntem. Deja am invatat, si nu mai spun Piatra Neamt si Brasov. Aceasta cere de multe ori alte expicatii. Imi dau seama si ca Piatra Neamt nu poate fi localizat asa usor pe harta. Zic doar Brasov. Ooo.. dar cunoaste Brasovul.. si imi povesteste cum a fost el trimis de firma de paza la specializare la Brasov. Ii multumesc omului si ziua buna. Desi ma face sa trag din greu ca sa ajung fetele, socializarea asta imi place. Ii fain sa vorbesti cu oamenii.
Trecem pe deasupra stancii care vine din de jos din chei, si in spatele nostru se inchide tot peisajul satului prin care am trecut, in fata infatisandu-se alt alt tablou minunat. Alte case, dar si alte dealuri de urcat.
Ajung fetele din urma, si le povestesc cele aflate. Bineinteles hotaram sa continuam pe culme. Ne orpim din cand in cand pentru hidratare, si poze. E dupa amiaza si soarele arde. Fetele inca isi pastreaza buna dispozitie. Pe marginea drumului sunt niste flori mov, deosebite. Ale ma pune sa iau cateva pentru ierbar, cu tot cu radacini, pentru ca sunt speciale. Pun deasupra pe genti vreo 10 fire. (Or sa ne insoteasca tot drumul, pierzand mereu din ele, o sa ajungem insa la final cu 2 paie uscate, la care nu se mai disting florile).
Ajungem imediat sa urcam, pedalam usor, Jenic se duce inainte si ne asteapta pe marginea drumului culegand fragi. Are miros ascutit, zice ca i-a depistat din mers. Culeg si eu cativa pentru Ale, care nu mai coboara de pe bicicleta. Putin deal si iar dispare voia buna. Ajungem mai sus decat data trecuta pe un oarecare varf, si inscriem punctul maxim al zilei 1078m. Aici, pajistile sunt ninse cu flori galbene.
Monument al eroilor din al doilea razboi mondial.
Iar coboram ce am urcat, timp in care ma suna Andrei Bilbaie. E la Cluj cu Dorian si vrea neaparat sa se intereseze de soarta fetelor, ca de mine nu ii pasa. Il linistesc spunandu-i ca ele au vrut asta si ca se descurca excelent. Vorbesc si cu Dorian. A promis zilele trecute ca daca noi facem drumul asta, el scrie un roman. Nu-i zic nimic, deocamdata, doar il anunt ca noi am inceput :p
Fetele sunt in fata si ajung primele la alta aglomeratie de vacute. Data asta, ceva nu e in ordine. Ele merg inainte si eu de departe obeserv ca vacutele sunt de fapt boi sau tauri, de doua ori mai mari ca niste exemplare obisnuite de pe la noi. Realizez imediat comparatia asta, privind la fete care pe biciclete fiind sunt mai mici ca incaltime. Mi se raceste traspiratia imediat, totusi bine ca au trecut ele. Un bou, sta in drum, nu se misca dar se uita la mine. O fi de rau, o fi de bine, poate se regaseste in ochii mei... Nu am de unde sa stiu, dar profit de starea lui de melancolie si trec pe langa. Mari animale. In picioare pe bicileta eram la inaltimea lor.
Coboram din ce in ce mai tare. E prima coborare serioasa... Vrajiti de faptul ca bicicleta merge singura, fara sa trebuiasca sa pedalezi din greu si cu sudoare, dam drumul la frane. Gentile sunt gata sa sara de pe portbagaje. Strig la fete s-o lase mai usor.
Navalim in satul Bradesti. Fetele se duc in fata, trec glont prin sat (iar 10 case), si isi fac vant pentru urcarea care urmeaza. E un sat interesant asezat pe o sea intre doua dealuri. Eu merg mai usor, gentile mele sunt cele mai grele si n-as vrea sa se rupa. In sat mai casc si eu gura dupa lucruri interesante. Un magazin ne-ar prinde bine. Singurul localnic, care a avut timp sa reactioneze la trecerea fetelor, e o fetita de vreo 10 ani care iese de dupa o casa si se uita lung dupa praful lasat in urma. Intre timp ajung in dreptul ei si opresc. Observ ca a iesit de langa biserica. Tot acolo e si o casa in fata careia sunt multe lazi cu sticle goale - barul (magazinul). Satul asta e la intersectia a 4 drumuri care sunt marcate ca si poteci turistice. Sunt aici mai multe panouri cu informatii. Vreau sa le citesc. Dar fetele s-au dus tare in fata. oricum se vor opri la jumatatea dealului, asa ca cer informatii de la un om care tocmai inchidea magazinul. Coborarea spre Campeni se face pe drumul catre dreapta, ce da in satul Valea Poienii apoi Salciua de Jos la soseaua principala Turda-Campeni. Minunat. aceasta e a doua varianta dupa socotelile mele. Putem sa coboram si mai incolo, prin Ponor? Omul zice ca nu, si imi da o varianta lunga de vreo 2 zile Ponor-Abrud-Campeni.
Coborarea spre Salciua de Jos, un drum frumos crosetat pe sub deal.
Nu-i bine! Nu stiu ce sa fac... sa ma fi inselat eu? Il intreb inca o data daca e sigur. Omul pare sa fie cel mai de incredere de pana aici. Vreau sa mai fac poze la biserica, la case si panourile indicatoare, dar ma gandesc sa le chem intai pe fete inapoi, si facem o pauza mai lunga in sat, bem un suc, si ne lamurim mai bine asupra traseului. Ies in drum, unde vedeam urcarea, caut cu privirea fetele mele... Nimic. Fluier cat pot de tare, poate macar ma aud. Imi dau seama ca din Aiud pana aici n-am auzit o voce de om aiurea pe drum, sau prin curti. Mai fluier o data, dar timid.... ....nici o sansa. Ma enervez! Bine ca acum au putut sa urce fara sa faca pauza de cel putin jumatate de ora. Iau bicicleta, ii zic omului ca revenim, si la deal... Iar curg apele de pe mine! In cateva minute le ajung.
Sunt sus, vizavi e dealul de pe care ne-am dat drumul acum 20 de minute. Jos satul Bradesti
Fetele ma asteptau. Eu nu zic nimic. Bravo, daca tot ati urcat atat, si nu ati putut astepta mai jos, ar fi pacat sa ne intoarcem inapoi. Sunt destul de derutat de ceea ce am aflat in sat. Totusi nu se poate sa fi gresit acasa, trebuie sa existe drumul meu.
Verific pe GPS, desi acum nu prea am cum vedea foarte multe detalii, ne vom descurca noi la fata locului. Hotaram sa mergem inainte spre Ponor. Imi pare rau de sucul care ne astepta la magazin, dar nu avem ce face, bem apa calda. Fetele intre timp observa ca s-au inrosit bine. Crema aia de protectie, bineinteles ca se da inainte de plaja. Deacum o lasam tot in bagaj, desi cred ca ar fi avut factor de protectie mai bun in combinatie cu transpiratia si praful de pe drum.
Nu stiu cat mai avem pana in Ponor, unde as putea sa mai intreb despre traseu, asa ca fac din mana la masini. Prima care trece, niste muncitori din Maramures, nu cunosc locurile. A doua, un 4x4 care trece a doua oara pe langa noi, cu doi baieti iubitori de offroad. Nici ei nu cunosc bine drumul, dar macar macar aflam ca nu mai avem mult de urcat. M-am saturat si eu. Ar trebui sa fie ultima urcare, pe ziua de azi (tot dupa calculele mele, bineinteles :)) )
Indicator frumos , albastru, comuna Ponor. Acum deja stim, ca indicatorul e pe un deal si satul se intinde pe urmatoarele 3, dar nu-i nimic, macar coboram pe un drum mai neted, fara pietre, asa ca putem sa ne dam tare. Oprim imediat. Avem peisaj la orizont. Tot cheile Rametului, alti pereti.
Cand soarele se da dupa nor, nu ne mai frige pielea asa rau, mergem inainte.
Pe la 17:00 ajungem in sfarsit la raspantie de drumuri. De data asta e randul nostru sa parasim drumul de coama, facem dreapta spre Salciua de Jos. Nici un indicator, dar asa imi arata aparatul. Suntem in Ponor, un fel de centru, pentru ca are si bar (nu de oricare, cu terasa). 3 betivi manga, au inceput sa tipe, in felul lor, la noi... Probabil de admiratie, drumul ne fiind frecventat de cicloturisti :p Ale se intimideaza, si nestiind directia, era s-o scapam tot inainte.
Coboram mult prin sat. Pe undeva trebuie sa fie manastirea Ponor. Caut doar cu privirea si poate daca ar fi fost in calea noastra am fi intrat. Efectiv, nu mai putem sa pedalam in plus. Gasim o apa, ne spalam, si apoi ne dam cu crema.
Am coborat jumatate de ora, de sus din Ponor. Afara s-a mai racorit, dar pielea abea acum incepe sa ne arda. Dupa ce ne simtim suficienti de curati pentru a merge din nou prin praf, plecam.
Iar Urcare... de data asta nici eu nu mai rezist. Nu mai vreau, nu ca nu mai pot. Ajungem sa urcam o panta serioasa, cea mai abrupta urcare de azi. Eu incerc sa nu ma dau jos de pe bicicleta pana sus, gandindu-ma ca daca fac asta, satisfactia ca voi reusi, ma va face sa uit de faptul ca acum ar fi trebuit sa coboram.
Suntem in varf, si de aici nu mai e nici o indoiala: ne vom rostogoli la vale, fara sa dam vreo pedala, pana in Aries. Acolo jos e soseaua. Suntem fericiti. Admiram locurile frumoase din mers. Vederea pana in Salciua de Sus, peste nesfarsitele pasuni alpine e coplesitoare. Animale care pasuneaza libere, fara sa fie pazite, sunt peste tot. Pe fiecare deal, adaposturi de vara pentru oameni. In zare, de jur imprejur varfuri impunatoare nu prin inaltime, ci prin insasi existenta lor. Parca toti Apusenii ar fi aici:). Asta-i ceea ce vroiam sa vedem! De asta am plecat de acasa!!
Drumul este destul de bun, dar coboram usor. Panta e prea mare. Le explic fetelor sa aiba grija, o cazatura, ar putea insemna sa nu mai poti urca pe bicicleta. Adrenalina si bucuria coborarii, de multe ori depasesc rationalul, si din depasirea asta ies accidente nasoale. Raman mereu in urma sa fac poze. Ma gandesc daca nu cumva trecem prea repede pe aici? Nu stiu...mereu mi se pare ca la fel se intampla si cu viata mea.
Ne apropiem de primele case care sunt pe un deal de vizavi. Eu am obosit de cand coboram. Iti amortesc muschii, stand mereu incordat intr-o pozitie fixa. Mai dam cate o jumatate de tura la pedale, ca sa schimbam pozitia picioarelor. Si mainile obosesc foarte tare. toata greutatea vine in incheieturile mainilor, si e groaznic. Degetele strang franele, dar la un moment dat cer pauza. Ne oprim de 3-4 ori. Ale e in fata mea, incaleca un fagas de pe grum, si ii aluneca spatele. Avea viteza oarecum mica, dar mi-a placut mult felul in care a pus bicicleta jos.. fara ca ea sa se dezechilibreze deloc, ramanand in picioare langa bicicleta culcata pe genta din stanga. Se scuza ca si cum m-ar fi pus pe mine la pamant. :D
Prima data intalnim biserica, apoi scoala din satul Valea Larga.
V-ar placea sa urcati o scara ca asta la intrare in "crutea scolii"? Dupa ce ati urcat o ora pana in varfu' dealului cu gheozdanul in spate, ce ai conteaza intrarea?
Jenic se duce in fata. Ne asteapta apoi in drum si ma pune sa-i scot acul de albine care tocmai a intepat-o in deget. Trag de el de vreo 3 ori, parca era lipit cu super glue. Ce ne facem? O doare degetu'! Cu ce mai trage de frana? Parca e facuta treaba. Tot cu bicicleta eram si tot eu i-am scos acul si lu' Andrei, din pleoapa. Deci am experienta, si tind sa cred deja ca albinele au ceva cu familia Buruiana. Scot repede ceapa verde din geanta cu mancare, o zdrobesc si o pun sa tina acolo, ca sa nu se umfle si sa nu doara buba. Acum sincer, nici eu nu mai stiam cu ce trebuie sa dai, cu ceapa, cu marar, cu patrunjel... Cu ce-o fi, numa sa pui ceva acolo. Bun.. Pleaca Jenny cu ceapa intre degete.. si trece pe langa un sarpe, fara sa-l observe.
O frumusete de sarpe, din cea mai periculoasa specie, mare... cam cat o lumanare de-un leu. Sa-i zicem deci "Cobra Apuseana"
Ajungem in vale si mergem pe langa un paru. Incredibil, dar ne bucuram ca s-a terminat coborarea (a durat aproape o ora). Ne dam seama ca ne este foarte foame. Senzatia asta o avem de sus, doar ca eu cand am trecut pe langa unul din magazinele satesti, nu am binevoit sa cumpar paine "Lasa ca gasim mai jos!" Stiu, recunosc, e numai vina mea! Dar mi se parea lipsit de logica, sa cumpar painea din varful muntelui (paine care este carata cu masina de undeva de la oras), sa ii las pe oamenii astia fara, ca si cum nu ar fi deajuns ca traiesc ei uitati de "lumea buna", la randul meu sa mai plimb si eu painea pe bicicleta inapoi la vale. Asadar, rabdare fetelor, ca nu murim. Ajungem imediat in centrul comunei si gasim tot ce vreti.
Ne trezim deodata in soseaua principala. Stanga Campeni, dreapta Turda. Magazine pauza. Ma gandesc sa ne vedem de drumul nostru in stanga, si gasim noi si magazine, doar suntem in civilizatie. Vad doua femei iesind dintr-o casa. Intreb de magazin, si imi raspund ca aici ii. Nu inteleg, dar intru si eu in casa. E magazin, dar nu are nimic pentru sufletelele noastre... un suc rece, ceva bun.... Luam doar paine si plecam.
"Lasati fetele, nu mai fiti suparate, gasim imediat."
Plecam, si pana la iesire din sat nici un magazin. Toata lumea ne indrepta spre cel pe care tocmai l-am vizitat. Nu multumim! Niste copilasi ne conduc in curtea lor de unde luam apa, era printre ultimile case si aveam nevoie la masa de apa proaspata. Cutrea plina de oameni, dam buna ziua, luam apa, multumim la copii si plecam.
Nu mai stam sa cautam alt loc de pus izoprenul. Ne potolim foamea si plecam repede. E ora 7:30 Trebuie sa gasim un loc de dormit. Urmatorul sat e aproape. Desi ne deplasam ca melcii, adica ne taram pe asfalt, o sa ajungem. Intrebam pe un biciclist de pe contrasens. 2-3km. Bun. Fetele gasesc semnal la telefon, pe marginea drumului,si anunta familiile ca suntem bine. Din Ramet n-am mai avut semnal. Cat timp vorbesc fetele, ma duc sa vad cum e drumul inainte, mai e putin si se intuneca.
Stiu, ideal ar fi, sa punem cortul intr-o curte de om, pazita, asigurata (sa-l rugam sa ne lase sa-l punem in casa eventual). Asa am primit sfaturi de acasa, si asa mi-am facut si eu planurile. Doar ca nu-i prima data cand acestea nu se potrivesc. Nu mai avem nici rabdare, nici putere si nici timp sa mergem pana in urmatorul sat. Dar noi de cativa km cautam un loc potrivit, si nimic. Pe partea stanga Ariesul, care nici el nu se vede, de cati boscheti sunt, si pe dreapta padure. Fetele erau destul de precipitate :p . Nici magazin, nici loc de cort.. Se termina naspa ziua asta! Si eu eram la fel de ingrijorat, nu ziceam nimic, dar banuiesc... se observa.
Dupa o curba o Dacie parcata si pe dreapta o pasune pe coasta unui deal. Oamenii de la masina tocmai urcau spre un adapost de animale, sa vada de vaci. Ma interesez din toate privintele despre locul de campare din gradina lor. Discutia a fost mai lunga, oamenii m-au convins ca zona are potential agro-turistic si am zis sa-l incercam. Ei si-au dat acceptul, mi-au indicat cum putem sa ajungem la Aries sa ne spalam, si ca animale salbatice sunt cam de toate felurile, dar nu ataca.
"Asta-i cel mai important dom'le, ca nu ataca!", am concluzionat eu, si ma intorc dupa fete sa le dau vestea.
Fetele, nu zic nu (bineinteles nu le-am povestit faza cu atacatul). Intram pe poarta de lemn, pe care o inchidem la loc, sa nu plece vacile pe drum (asa am fost rugati), si toata pasunea-i a noastra. O impartim doar cu rumegatoarele. Punem cortul in spatele troitei vechi de lemn ce se vedea din drum si pe care, am observat-o de prima data. Cand am vazut-o mi-am dat seama ca Domnul ne-a iesit in cale si am hotarat ca voi pune cortul aici indiferent daca ma lasa sau nu oamenii, si indiferent de alte pericole. Ce ar putea sa ni se intample la streasina troitei, cand Domnul e cu noi?
Montez cortul, cautam coborarea spre Aries, ne dam seama ca si de-ar fi sa gasim drumul prin boschetarie, e prea repede si involburat ca sa ne spalam in el. Gasim un paraias mic si tulbure. E bun pentru ce avem nevoie. Io ma racoresc bine, spal si hainele (ca nu mi-am luat 10 randuri ca fetele) si asa se facuse noapte. Fetele sunt deja instalate in cort...
E destul de cald... lasam "usa" deschisa.
La lumina frontalei, scriu jurnalul zilei.....
Dist: 58 km
Moving Time : 6:05 h
Stoped Time : 5:05 h
Max Speed : 35.7 km/h
Moving Average: 9.8 km/h
Overall Average 4.8 km/h
Total Ascending 1158 m
Max Elevation 1078 m
Curent Elevation 460 m
Am facut-o si pe asta...
a trecut prima zi si am reusit...
important e ca fetele s-au descurcat....
......si nu mai are cine sa-mi raspunda la Noapte Buna!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu